Curs alpinism – “multipitch” parcurgerea traseelor de mai multe lungimi de coarda
September 14, 2017 – 7:32 PM | Comments Off on Curs alpinism – “multipitch” parcurgerea traseelor de mai multe lungimi de coarda

Curs alpinism – “multipitch”
Cursul se adresează celor care dețin noțiuni de escaladă în sală sau la stâncă și doresc să practice cățărarea în mediul alpin, pe mai multe lungimi de coardă.
Locație: Refugiul Coștila    Perioada:  7 – …

Read the full story »
pe munte

instruire

mediu

rapoarte de tura

etica alpină

Home » pe munte

RT Alpi 2012 Dolomiti di Brenta si Cortina d’Ampezzo

Submitted by on December 4, 2012 – 10:55 AMNo Comment
Conform traditiei incepute in 2003 am ajuns iar in Alpi si anul acesta impreuna cu sotia mea Cristina.
Drumul  din  Brasov spre Dolomiti si retur l-am facut in doua zile,cu innoptari in campinguri in zona Salzburg,mereu   placut surprinzatoare ca peisaj .
Prima parte am fost in Dolomiti di Brenta si am dormit in campingul din Madonna di Campilio ,33 euro/noapte,cel mai scump gasit de noi prin Alpi .
Am incercat apoi sa facem o tura asa cum o facuse dl.Dinu Mititeanu si povestita  pe blogul sau insa nu am putut sa facem rezervari la refugii si a trebuit sa schimbam planul ,reusind in final sa facem 90 % din creasta principala  masivului Brenta pe asa numita Alte Via delle Bochete.
Am strans dimineata urmatoare tabara si am lasat masina in parcarea telegondolei,contracost.Am urcat apoi cu telegondola in   Passo Groste  .de unde am plecat spre Boca di Tucket pe Sentiero Benini .Boca inseamna sha ,pentru cine nu stie ‚Drumul  este bine marcat, usor,apoi incep traversarile expuse si asigurate cu cabluri ,urcusuri si coborari.Depasim pe multa lume ,incepatori mai ezitanti sau echipe mai experimentate care mergeau incet si sigur dar si suntem depasiti de  altii mai rapizi ca noi.
In spate am un rucsac  cam  greu ,de 12 -14 kg,cu provizii pentru 5-6 zile ,multa apa si doua perechi de coltari ,care ne-au prins chiar foarte bine pe ce a mai ramas din ghetarii Brentei .
Dintr-o sa,dupa cam 4 ore de la telegondola incepem o coborare pe zapada apoi urmeaza un alt traverseu ascendent si dam de  cea mai frumoasa parte a traseului din prima zi ,o coborare pe cabluri si scari pana in Boca di Tucket.De aici coboram o ora si ceva la Rifugio Tucket unde innoptam si unde gasim si niste romani aflati la munca.Am mers in ziua aceea cam 7 ore ,cu nenumarate pauze foto.
Toate refugiile din Brenta pe care noi le-am vizitat costa ,daca esti membru CAR, 38 euro cazare si doua mese –seara /dimineata si 11 euro doar cazare.Eu si Cristina am platit doar o cazare completa si masa ne-a ajuns relativ bine ,insa dupa 4 zile de mers ne-a lovit mai serios foamea si  am mancat ceva mai mult .
A doua zi la 7 si ceva am plecat spre Boca di Tucket si de acolo spre Rifugio Pedrotti  .Pe marcaje parea ca avem de mers vreo 7 ore insa noi am facut in mod paradoxal mult mai mult ,ajungand la Rifugio Pedrotti  abia pe la 5 : 30 dupa amiaza,desi am mers  sustinut si fara mari pauze,nefiind depasiti decat de o pantera umana,pardon, de un maratonist englez .Pentru cine nu stie,prima pantera umana a fost Reinhold Messner ,supranumit asa de ziaristii care ii studiau comportamentul ,in contradictie cu restul oamenilor care erau comparati cu niste oi asmatice.
Revenind la Boca di Tucket de aici a inceput urcusul pe Sentiero Bochete Alte ,dificultate 4c  si la scurt timp reincepe sucesiunea de pasaje de catarare ,cabluri si scari dar si de peisaje extraordinare, pereti si brane ruiniforme in culorile diminetii ,lumina soarelui venind  inca din  lateral .Frumusetea ireala a Brentei ni se confirma definitiv.
Dupa inca doua ore de urcare din Boca di Tucket ajungem intr-o zona plata ,apoi pe o brana ingusta ,urmeaza alte succesiuni de brane si urcusuri si apoi inalnim un culoar cu zapada,care coboara chiar de sub varful Brentei, stiut de pe net ca necesitand mai multa atentie .Il trecem fara probleme  pe cabluri nou instalate in locul vechii scari .
Dupa alte brane fotogenice ajungem pe o creasta aeriana foarte spectaculoasa dar unde vantul sufla foarte tare si de unde incepe o coborare asigurata dar deloc grea spre o sa ingusta ,impresionanta  si de unde se urca pe probabil cea mai lunga scara  intalnita de noi pe tot traseul de Brenta .A fost singurul loc unde am simtit ca imi obosesc mainile .La iesire gasim un platou ,cam la 3000 m cel unde facem un popas mai lung.A urmat apoi o alta coborare foarte lunga pana in Bochetta Basa di  Massodi ,coborare  unde am gasit iar brane ,scari ,am descatarat un adevarat perete ,cireasa de pe tort fiind  chiar inainte de Bochetta ,un traverseu foarte spectaculos  al unui fetze aproape verticala fara prea multe prize de picioare.
Din Bochetta Basa di  Massodi  alta scara ne duce spre niste zone mai usoare de unde coboram apoi un mic ghetar ne duce spre Boca di Armi unde este cam vant.De aici incepe o alta ferata,Via delle Bochete Centrale ,gradul 3c,un adevarat traseu clasic al Brentei cum ne spune ghidul .  Urcam si iarasi dam de un loc extraordinar de spectaculos un perete vertical  in care este sapata o poteca aeriana si cu cablu.
Dupa muchia umatoare ar fi trbuit sa vedem Campanile Basso ,un  turn  superb, simbol al Brentei ,dar ca un facut, de aici incepem sa avem ceata.Pasajele nu mai sunt la fel de grele,insa este foarte frumos si asa, dar inca mai avem de mers.
Vedem si niste catzaratori intr-o sa foarte sus .Urmeaza si ocoborare iar scari apoi un lung traverseu spre Boca dei Brenta  .De aici coboram putin si in 10 minute ajungem la Rifugio Pedrotti .Nu pot sa spun cat de frumos se vedea toata zona refugiului ,in lumina de seara ,incat ,in starea de euforie in care eram  dupa o zi inteaga de urcat/caztarat/mers/fotografiat  l-am declarat refugiul meu favorit din Alpi .
In ziua urmatoare ,dimineatza avem parte de un rasarit de soare minunat.Ziua de azi e mai usoara tehnic.Dimineata  lumina iar e de vis si il vedem pe Campanilo Basso.
Mergem initial spre Rif.Agostini intai pe poteca cu momai apoi dupa vreo 3 ore de urcare intram   pe via ferrata- Sentiero Brentani care a avut o singura problema,la final am sarit direct pe ghetar.Cristina era prima si in bocanci de vara.. .
De aici am pus coltarii luati de acasa carati tot drumul si care ne-au prins foarte bine, am traversat ghetarul,lasand in urma coborarea spre refugiu si  am urcat tot pe cabluri pe Sentiero Ideale  in Boca dAmbiez unde din cauza caderilor de pietre nu e bine sa zabovesti prea mult .Coborarea ne –a rezervat stanca uda si niste scari apoi am intrat pe un alt ghetar ,nu inainte de a vedea si Rifugio 12 Apostoli . A urmat o coborare pe o vale foarte lunga,cu ghetar,apoi morena si o ultima via ferrata usoara, Sentieo Martinazzi ,cu mici surprize de descatarat , apoi iar enorme morene  cu grohotis ,apoi am traversat in alta vale de unde am vazut si dupa o ora am ajuns la Rifugio Brentei .Aici am stat o zi de ploaie si am urcat doar pana la Rif.Alimona pentru a-mi pune stampila pe Pasaportul Dolomitic.Tot legat de   Rifugio Brentei   cred ca e important de spus ca aici a fost cabanier un mare alpinist italian ,Bruno Detassis, ghid montan ,autor de premiere in Brenta si printre altele ,pe Eiger ,in anii 30 .Pe youtube se gaseste un film cu el catzarandu-se cu o bucurie si usuratate incredibile   la aproape 80 de ani .
http://www.youtube.com/watch?v=K6m0nFcacws
In ultima zi ne-am retras de la Rifugio Brentei spre Rifugio Tucket si apoi spre telegondola care ne-a adus la masina noastra care ne astepta calma in parcare .
Am plecat in aceeiasi zi in Cortina d Ampezzo unde ne-am pus corturile langa cele ale CAR Universitar Cluj care faceau trasee in zona condusi de Dinu si Marlene Mititeanu  .
Noi am facut aici via ferrata Strobel care ne-adus pana pe Punta Fiames ,apoi am urcat spre Sorapis   la Rif. Tondi&Faloria   de unde am admirat Monte Cristallo  , Tofanele dar si Punta Fiames.
Intr-o zi ploioasa am facut o tura cu masina prin pasuri ajungand pana in Lienz in Austria
Ultima tura a fost in Dolomiti di Sesto unde am urcat varful Croda Rossa di Sesto pe Ferata Nord,dificultate 2c ,foarte frumos,usor , am vazut iar urme din primul razboi mondial ,am vazut Tre Cime di Lavaredo din alt unghi ,e o zona foarte specatuloasa si cred ca si aici ,cu ajutorul lui Dumnezeu,vom reveni .
Si exact la final cand mai aveam 3 minute de mers pana la telegondola mi-a troznit un ligament  in genunchiul stang si a trebuit sa plecam spre casa unde ne astepa fetita noasta Dara Maria ,cu regretul ca iar am lasat restante  Pale di San Martino si inca cateva zone neexplorate .
Retragerea spre casa am facut-o pe Grossglocknerstrasse unde am vazut ,evident cel mai inalt varf din Austria ,varful Grossglockner .Locurile sunt minunate si noi am prins o vreme foarte frumoasa ,doar ca trebuie sa faci abstractie de multimea foarte mare de turisti din zona .
Mai  multe poze la :
Cosmin Munteanu CAR Brasov

Comments are closed.