Curs alpinism – “multipitch” parcurgerea traseelor de mai multe lungimi de coarda
September 14, 2017 – 7:32 PM | Comments Off on Curs alpinism – “multipitch” parcurgerea traseelor de mai multe lungimi de coarda

Curs alpinism – “multipitch”
Cursul se adresează celor care dețin noțiuni de escaladă în sală sau la stâncă și doresc să practice cățărarea în mediul alpin, pe mai multe lungimi de coardă.
Locație: Refugiul Coștila    Perioada:  7 – …

Read the full story »
pe munte

instruire

mediu

rapoarte de tura

etica alpină

Home » pe munte

Opt decenii de la înființarea Clubului Alpin Român (1934)

Submitted by on March 22, 2014 – 11:06 PMNo Comment

În condițiile parantezei dramatice pe care comunismul a impus-o țării noastre, se poate spune despre Clubul Alpin Român că a avut două nașteri. Ori o naștere, iar ulterior o renaștere poate de aceeași greutate pentru existența sa. În ambele cazuri, s-a întîmplat ca aportul cîte unei persoane să fie hotărîtor. În 1934 a fost vorba de Nae Dimitriu, pentru ca imediat dupa 1989 acțiunile unui Niculae Baticu să fie decisive pentru mobilizarea confraților cățăratori. Cei doi părinți ai Clubului, dacă îi putem numi astfel, au făcut parte aproximativ din aceeași generatie, cea interbelică, motiv pentru care Baticu avea să numere peste 80 de ani la reinființarea postedecmbristă. Ceea ce nu l-a impiedicat să se achite cu brio de sarcina pe care și-a asumat-o.

aa

Uneori se poate pune întrebarea dacă – lipsind ințiativa, aportul lui Nae Dimitriu – în epocă ar fi pornit alții acțiunea coagulării primei asociatii a cățărătorilor de la noi. Personal, opinez că nu. Și că, probabil, unui handicap de cîteva decenii față de alpinismul occidental i s-ar fi adaugat cel putin cîțiva ani, ce coroborați cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial ar fi dus la apariția unei forme de organizare a domeniului direct în tiparele comuniste.

Imediat dupa întîiul război mondial, bucureșteanul Nicolae Dimitriu se consideră suficient de informat și de experimentat în ale muntelui pentru a întreprinde – alături de colegi studenți – ture de vară cu parcurgere a culmii Carpaților Meridionali. Pleacă de pildă din Banat și coboară spre șes abia în dreptul Făgărașilor. Atari întreprinderi pot părea azi minore, dar au constituit totuși o treaptă îndrăzneață a evoluției mersului pe munte la noi. Asemănător, Dimitriu și prietenii parcurg curent drumuri prin două sau trei masive montane, cuprizînd îndeobște și Bucegii.
După o vreme, se trece la drumuri de iarnă, pe poteci, întreprinderi nici ele foarte dese pe atunci. La finele anului 1924 de pildă, grupul animat de Dimitriu merge din Bușteni la Mălăiești, apoi la Omul, pentru a coborî în Valea Ialomiței.

bb

În paralel, subiectul nostru manifestă valențe organizatorice, fiind conducător al secției turistice a asociației Sportul Studențesc.
Ca formare montană, chit că era o fire mai mult decît independentă, Dimitriu va fi împrumutat din optica profesorului său de la liceul Matei Basarab, Tudor Georgescu, ce a îndrumat pe munte numeroase generații de elevi. Totodată, se pare că viitorul avocat Dimitriu simpatiza inițial cu modul german de mers pe munte, dar ulterior cam totul în viața sa va purta amprenta originalității.

La finele studiilor universitare însă, în 1924-25, Nae Dimitriu este repartizat – ca un făcut – într-unul din cele mai îndepărtate puncte de munte ale României Mari, și anume la Cetatea Albă, la vărsarea Nistrului în mare! De unde proaspătul avocat stagiar poate porni în mod curent doar spre învecinatul lac Budachi ori locuri similare.
Cînd revine în București, la finele lui 1928, Dimitriu constată că mersul pe munte făcuse pași aproape uriași în absența-I (ca întreaga Românie de altfel). Numeroase cabane noi, marcaje, publicații, dar și o explozie de asociații turistice. Între altele, vîrf de lance întri performanță îl constituiau acum turele în abruptul Bucegilor, favorizate de harta zonei publicată cu puțin timp înainte de Radu Țițeica.
ccDimitriu aude în dreapta și-n stînga de asemenea întreprinderi, de care spiritul său – cercetător dar și ambițios – nu avea cum să nu fie atras. Și aici se cere ucenicie însă, mentor fiindu-i inițial prietenul său, polisportivul Eugen Stoian. Inițial, plănuiesc un drum pe Valea Coștilei, în septembrie 1929, dar debutul efectiv ca ”grimpeur” (de la grimper, a se cățăra, în franceză) are loc abia în decembrie același an, mai exact de ziua sfîntului Nicolae. Stoian nu pare să fi mers prin abrupt la vremea albă a acestuia, motiv pentru care s-au aflat “fără colţari, fără piolet şi, din păcate, fără mănuşi …”. Au urcat firul secundar, cu săritori descoperite, iar la obîrșia acestuia, descurajați de ceață, au decis să coboare. Dimitriu nu a considerat drumul drept un eșec, dimpotrivă, devine de acum un adevărat “fanatic al abruptului”.

Peste un an, în iulie, secundează pe alții într-o tură nec plus ultra a epocii, și anume Valea Seacă a Caraimanului, prin ieșire prin Hornuri. Asemănător, în aprilie 1931 este pe Valea Albă, alături de un numeros grup, sub egida Asociației Excursioniștilor Români. Omenești orgolii manifestate cu acest ultim prilej duc la desființarea de facto a AER, situație în care Dimtriu rămîne fără coledzi, dar cu un mănunchi de cunoștințe, fermi iubitori ai muntelui. Am în vedere aici nucleul de ciraci mai tineri (Beldie, Șincan, cărora li se vor alătura curînd alții), de confrați a la Olly Geresch, dar mai ales Radu Țițeica. Ultimul suie mai rar prin zona și lui dragă – abruptul Bucegilor – fiind prins cu studiile postuniversitare. De la Paris însă, al are un schimb de scrisori cu Dimitriu, care-l ajută mult pe ultimul în demersurile sale alpine. Autorul Hărții abruptului Bucegilor îl îndrumă chiar pe teren cînd poate, cum este cazul unei ture de prezentare pe flancul de miazănoapte al Coștilei, în august 1931.

dd

Este momentul în care patima pentru acele locuri îl transportă pe Dimitriu la un alt nivel… Nu știm sub imboldul căror lecturi (nu pare să fi avut contact cu persoane-exponent al genului de organizare din Vest), acesta începe să gîndească la un Alpin-Club (de notat formula engleză a termenului!), înzestrat cu o revistă proprie – căreia îi plănuiește chiar conținutul. Mică dar capitală problemă rămînea doar lipsa membrilor, atît cantitativă, cît și calitativă, pe mulți ”warappeuri” neputîndu-se pune bază, din motive obiective ori subiective.
Pînă una-alta, Dimitriu purcede cît mai metodic să exploreze abruptul Bucegilor. Se grăbește chiar  să publice, chit că știința-i despre zonă mai poseda suficiente lacune.

Cu încetul, activitatea alpină a avocatului depășește în complexitate pe a acelora care, cu 2-3 ani în urmă, îi păreau cu mult înainte (aceasta și pentru că un Stoian ori Dedula se dedică de acum mai mult familiei, slujbei etc.). În 1931-32, Dimitriu are un singur egal întru patimă montană, pe călărășeanul Nicu Comănescu (considerat ulterior cel mai bun cățărător interbelic, dar dispărut tragic, la jumătatea deceniului). Între cei doi se infiripează o amiciție, marcată de cîteva drumuri pe munte, în următorul an.
În paralel, amici comuni (Ion Udriște-Olt, se pare) îl aduc în 1932-33 pe Dimitriu în sfera Asociației Drumeților din Munții României. Acolo, avocatul găsește sprijin pentru publicarea unei reviste, Buletinul Alpin pe nume, în vreme ce el și amicii apropiați sînt considerați ca alcătuind Gruparea Alpină. Primul număr al publicației lor  apare în iunie 1933 și va fi urmat de alte două (toate, avînd contribuții editoriale exclusive), impactul lor asupra dorinței unor contemporani de a li se alătura în abrupt fiind hotărîtor.
eeEste și epoca în care, inițial Comănescu apoi și alții, sînt stabilite întîile premiere, adică drumuri pe unde – cățărătorului fiindu-i indispensabilă folosirea materialelor tehnice – omul pășea întîia oară.
Toate acestea îl fac pe Dimitriu să considere în scurtă vreme haina ADMIR drept prea strîmtă, motiv pentru care purcede la întemeierea Clubului Alpin Român. Actul constitutiv al acestuia este semnat la 18 martie 1934. Printre cei prezenți cu acel prilej, în sala Asociației funcționarilor publici din București, s-au aflat Gill Antonescu, Petre Bălăceanu, Mircea Badea, Alex. Beldie, Traian Belitoreanu, Nicolae Comănescu, Nicolae Dimitriu, Gheorghe Frim, Petre Juster, Alex. Meidlinger, Gh. Murgeanu, Vasile Nicolau, Emil Simionescu, Radu Sturdza, Ion Şincan, Alex. Steopoe, Nicolae Tipei, Dumitru Teodoru, Ion Udrişte-Olt, Ştefan Vasiliu şi George Velescu.
Recunoașterea personalității juridice a Clubului Alpin – în baza unor demersuri deloc grăbite – avea să vină peste doi ani.

Mircea Ordean

Comments are closed.