Curs alpinism – multipitch
September 14, 2017 – 7:32 PM | No Comment

Curs alpinism – “multipitch”
Cursul se adresează celor care dețin noțiuni de escaladă în sală sau la stâncă și doresc să practice cățărarea în mediul alpin, pe mai multe lungimi de coardă.
Locație: Refugiul Coștila    Perioada:  30 …

Read the full story »
pe munte

instruire

mediu

competitii

evenimente

Home » pe munte

Raport de tura: Creasta Costila-Galbinele (Martie 2017)

Submitted by on May 8, 2017 – 2:08 AMNo Comment

Dorim sa aducem unele clarificari legate de tura, intrucat am observat ca am starnit ingrijorarea catorva persoane:

Ne dam seama ca relatarea pare din seria “patanii, aventuri”, pentru ca este scrisa cum am trait-o; pentru noi la momentul respectiv a fost ceva nou, provocator, ce am trait mai intens. Spre exemplu “destul de mult fara asigurare” a insemnat 2,5 poate 3 m deasupra ultimului piton.

Faptul ca am avut cu noi pe cineva cu experienta a insemnat insa ca tura s-a desfasurat in conditii de siguranta, Alex ne-a lasat sa ne orientam, ne-a indrumat acolo unde a fost neovie, ne-a lasat sa mergem amandoi cap de coarda, sa invatam din situatii concrete si sa ne impingem limitele, anduranta, increderea si a preluat conducerea cand noi am obosit. Ii multumim inca o data ca a avut rabdare cu noi, ar fi fost simplu sa preia conducerea dupa primele 2-3 lungimi si sa ne traga dupa el in masa pana sus, dar nu am fi invatat nimic.

Tura pe Costila Galbinele a fost prima noastra tura “serioasa”, de anduranta mai mare. Inainte de aceasta mai fusesem vara trecuta, cap-schimbat, pe Creasta Frumoasa din Retezat, pe trasee in Cheile Aiudului, pe Acele Morarului si la catarat in conditii de mixt in zona Valea Sambetii-Fagaras in toamna (luna noiembrie, am prins si zapada si gheata).

A fost o experienta care ne-a prins foarte bine din care, printre altele, am invatat:

-cat de important este sa nu risipesti timpul intr-un traseu de acest gen

-cum sa scoatem nucile de pe carabiniera

-sa apreciem mai bine frecarea corzilor si sa punem asigurarile de lungimea potrivita

-gestionarea energiei intr-un traseu de anduranta

Mircea & Monica


 

Tura de anduranta pe creasta Costila – Galbinele (3-4 Martie 2017)

…sau cum a fost prima data cap de coardă pe un traseu de alpinism.

Obiectivul turei

Exersarea amplasării asigurărilor mobile si căpătarea de experienţă în teren.

Am pornit de vineri seara din Bucuresti. Planul era să mergem in Făgăraş împreună cu Alexandru Paun, Cezar Manea si Andrei Zamfir insa am ajuns intr-un final in Bucegi. La ora 9pm eram de abia in zona Caminului Alpin din Buşteni de unde trebuia sa mai luăm o pereche de pioleti asa ca ideea lui Andrei sa ramanem acolo si sa cataram la Costila a doua zi a fost imbratisata nu cu foarte mare efort.

Traseul propus: Creasta Costila-Galbinele.

Am cautat repede pe internet schita si am salvat-o pe telefon apoi repede la somn.

Cum s-au format echipele

Dimineata am plecat direct catre refugiul Costila unde am zabovit la vorba si la hidratare. Se pare ca povestile noastre in care ne laudam cu ce greseli mai faceam prin traseu nu au fost primite doar cu zambete si glume ci si cu putina circumspectie asa ca Alex s-a decis ca merge cu noi lasandu-l pe Andrei sa faca echipa cu Cezar.  

Modul de abordare al traseului

La momentul respectiv 13 LC, 400m diferenta de nivel, linia traseului si retragerea erau doar niste detalii de pe schita si nu aveau vreo rezonanta pentru noi. Am reţinut doar “mai multe lungimi de coardă” si “asigurări rare sau lipsa” – fix ce ne trebuia nouă.

Am ajuns la prima lungime, o fata căzută, pe la 11am. Pe tot parcursul traseului am încercat sa menţinem linia cu pitoane. Am făcut regrupari aproape după fiecare lungime de coardă (cred ca doar de 1-2 ori am mers concomitent pe tot traseul).

Primele 3 lungimi, destul de uşoare, a mers cap de coardă Mircea cu asigurare la pitoanele rar întîlnite, însă nici nu simţeai nevoia sa asiguri mai mult, iar regruparea a fost la jnepeni. Partea cea mai solicitantă a fost la traversarea în stînga pe sub o stanca unde trebuia sa te misti un pic taras iar rucsacul din spinare era o provocare, noroc de pitoanele de asigurare care iti mai dadeau siguranta.

Incepand de unde se termina jnepenii, urmatoarele 2 lungimi de coarda le-a preluat Monica care a plecat hotarata drept in sus, cumva mult in stanga liniei traseului, si s-a lasat cu peripetii.

Pana la regruparea de langa intrarea in traseul Domn’Profesor nu a gasit nici un piton asa ca a folosit 2 frienduri, a pierdut 4 nuci care au cazut din carabiniera, si un anneau pus pe dupa un copacel miniscul … de moral doar. 2 nuci au fost recuperate de Mircea si Alex care au venit din urma, celelalte isi asteapta temerarii.

Urmatoarea lungime Monica a pierdut destul de mult timp cautand pitoanele sau ancorele. S-a lasat cu catarat si descatarat portiuni verticale de stanca. Linia traseului aleasa a fost o traversare mult spre stanga si apoi vertical unde erau 2 pitoane si 2 ancore, apoi jnepeni unde s-a facut o regrupare intermediara, pentru a nu bloca coarda, si apoi am mers concomitent pana la o fata cazuta unde erau 2 ancore pentru regrupare.

Era in jur de ora 4PM si facusem aproape jumatate de traseu. Alex dadea deja semne de ingrijorare asa ca am zis sa ne uitam pe schita. In sfarsit! :)

Urmatoarele 3 lungimi, mult mai solicitante, le-a preluat Mircea. Peripetiile au continuat mai ales cand a inceput sa se intunece si eram obositi bine, si in plus s-a mai pornit si un vant strasnic.

Cea mai delicata parte a fost in zona unui hornulet. Nu era foarte dificil insa din cauza intunericului Mircea a ratat pitoanele mergand destul de mult fara asigurare iar la partea superioara facand o traversare “delicata”  spre dreapta cu mers “ca o pisica cu coltarii in alveole” si apoi regrupare pe o brana.

Una din regruparile cele mai “haioase” a fost aici, cel putin pentru Monica si Alex. Mircea a plecat cap de coarda ocolind prin stanga o stanca unde a avut senzatia ca traseul merge inainte pe o brana inierbata, destul de batatorita. A mers orizontal inainte desi pe schita traseul urca de fapt in sus unde erau si ancore. Brana se termina la o portiune verticala de jnepeni pe care a inceput sa o urce pana a ajuns la niste exemplare mai solide in care a regrupat doar ca …s-a blocat coarda.

Am stat in regruparea respectiva mai bine de o ora. Alex a incercat sa mai destinda atmosfera cu o melodie ruseasca, apoi a avut timp si de scos coltarii, bocancii, si a alungat frigul cu inca o pereche de pantaloni si inca una de sosete, apoi a pus tacticos inapoi bocancii ,coltarii. In tot timpul asta corzile nu se mai miscau. Am decis sa-l sunam pe Mircea care ne anunta dramatic ca nu poate sa fileze, corzile s-au blocat. A fost momentul cand Alex a “cedat” si a preluat conducerea :). A trebuit sa mearga neasigurat pe traversarea aceea pana dupa stanca ca sa poata debloca corzile.

Am ajuns cu bine la Mircea care inghetase printre jnepeni. Urmatoarele 2-3 lungimi de coarda, pana la finalul traseului, le-a preluat Alex si au fost oarecum terifiante. Vantul devenise de-a dreptul turbat si flutura coarda pe stanca si te cam “lua pe sus” in rafale.

La capatul traseului ne-am odihnit un pic, am mai mancat ce mai aveam prin rucsac si ne-am hidratat cu ultimii stropi de ceai din termos. Era ora 11PM si ne-am decis sa plecam mai ales ca incepusem sa tremuram de frig si oboseala.  

Surpriza mare a fost ca traseul se termina NICAIERI. Pe schita scrie ca urmeaza  300m traversare pe creasta. A fost o traversare cu tipete ( de fată bineinteles :)) si mers in patru labe datorita vantului turbat care te dezechilibra. Cam de pe aici a inceput si zapada, a urmat apoi o traversare pe Brâul Mare a Coștilei. Alex a luat-o inainte ca sa faca urme in zapada dura si inghetata. Planul era sa ajungem la refugiul Salvamont de pe platou si sa înnoptam acolo. Am gasit o limba de zapada pe care am urcat pana sus unde a venit “salvarea”. Am vazut luminite. Initial am crezut ca sunt oameni pe platou cu frontale unde se asezase Alex sa ne astepte, insa erau doar luminitele de la releul Costila.

Drumul catre refugiul Salvamont a parut foarte lung si ca o “Fata Morgana”. Am ajuns la Refugiu cam pe la 3-4am si a durat ceva, spre disperarea noastra, ca cineva sa ne raspunda. Deja ne gandeam ca poate nu e nimeni acolo.

Surpriza: cineva era acolo si mai mult de atat s-a trezit, ne-a deschis usa, ne-a facut ceai, ne-a dat de mancare si ne-a facut loc sa putem dormi pe canapelele de la parter. Deja ne revenise zambetul pe buze.

Alex a zis ulterior: a fost o experienta din care am invatat ca trebuie sa ai rabdare si chiar daca te prinde noaptea in traseu cu invatacei sa nu disperi si sa crezi ca totul va fi bine pana la urma.

Ma asteptam sa fie o experienta completa si ma pregateam de asta cand am constatat ca era 5 seara si nu facusem jumate de traseu. Nu am estimat prea bine vremea si vantul ala a contribuit la experienta completa avuta. Daca n-ar fi fost vantul nu ar fi fost asa de interesant

A doua zi, cu forte proaspete, si din nou cu entuziasm, coborand pe Scorus cu traversare in Galbinele prin Strunga Galbinele si de acolo inca o traversare in Costila, chiar iniante de refugiu. Supriza a venit cand am ajuns in Busteni si ne-am trezit cu o multime de smsuri, mesaje pe fb, pe forum, etc. Cineva gasise husa de coltari a lui Mircea (care a avut inspiratia sa isi scrie adresa de email pe ea) si cand a vazut ca nu ne intoarcem pana seara, a dat alarma pe net :) Am clarificat confuzia si am linistit lumea; totul e bine cand se termina cu bine.

-Mircea & Monica

Comments are closed.