Convocator Adunarea Generala a Clubului Alpin Român pentru 17 Februarie 2024
January 14, 2024 – 8:52 PM

În urma deciziei Consiliului Director al Clubului Alpin Român din data de 8 Ianuarie 2024, se convoacă Adunarea Generală pentru data de 17 Februarie 2024 ora 16:00 la Căminul Alpin, Str. Morarului 22, Busteni.

Pe ordinea …

Read the full story »
pe munte

instruire

rapoarte de tura

etica alpină

Istorie CAR

Home » in reflector, instruire, Ultimele noutati

Recomandările Clubului Alpin Român pentru desfășurarea activităților montane în contextul COVID 19

Submitted by on May 11, 2020 – 1:05 PMNo Comment

În condițiile în care e posibil ca relaxarea, din 15 mai, a măsurilor de izolare prilejuite de epidemia de COVID 19, să producă un aflux major al iubitorilor de munte pe traseele montane din România, Clubul Alpin Român vine cu un set de recomandări.

Am pornit în construirea acestui material de la strategia autorităților competente din Franța, acestea au rolul de a preveni eventuala contaminare cu COVID 19 a participanților la activitățile sportive montane.

Recomandări de bază

  • Spălați-vă mâinile regulat.
  • Păstrați o distanța de cel puțin un doi metri de celelalte persoane.
  • Tusiți sau strănutați în cot sau într-o batistă.
  • Salutați fără a vă strânge mâinile, evitați atingerea.
  • Utilizați batistele de unică folosință.
  • In interiorul refugiilor / cabanelor, sau dacă e nevoie să vă apropiați la mai mult de 2 metri de cineva (prim ajutor, regrupări etc), vă rugăm utilizați mască.
  • Folosiți dezinfectanți după utilizarea echipamentului în comun, și ori de câte ori e necesar iar pentru aceasta e bine să avem asupra noastră recipientul personal de dezinfectant.
  • Transportul până la munte si retur este recomandat să se facă fiecare familie separat. A se evita gruparea de persoane care nu locuiesc în același spațiu.
  • Vom avea o atitudine mai defensivă decât de obicei. Orice mic accident care necesită intervenția SALVAMONT sau deplasarea la spital ne va expune pe noi și pe familia noastră riscurilor suplimentare care în spital sunt mult mai mari.
  • Recomandăm trasee / ture de o zi în detrimentul celor în care e necesară camparea / cazarea.
  • Vom respecta orice decizie luată la nivelul autorităților pentru a nu încălca legile / reglementările din momentul respectiv.

Recomandări specifice activităților montane

  • Se recomandă reluarea treptată și rezonabilă a activităților fizice, de preferință ture de o zi, în condițiile în care refugiile și cabanele sunt închise publicului.
  • Mai mult ca oricând, participanții sunt încurajați să aleagă trasee potrivite nivelului lor de pregătire fizică și tehnică și să-și crească marja de siguranță.
  • Alegeți rutele mai puțin frecventate, evitați supraagolmerarea. Nu ezitați să schimbați planul dacă locul ales nu permite respectarea distanței minime dintre participanții.
  • Adaptați-vă itinerariul astfel încât să puteți limita interacțiunile dintre participanți.
  • Alegeți, de preferință, locurile accesibile prin mobilitate individuală și nemotorizată (mersul pe jos, mersul cu bicicleta etc).
  • Respectați regulile de deplasare instituite de autorități atunci când accesul poate fi făcut numai prin mijloace motorizate.
  • Alegeți, de preferință, echipamentele individuale. Evitați schimbul de materiale între participanți.
  • Completați trusa de prim ajutor cu un “kit Covid 19” (gel dezinfectant sau săpun, măști).
  • Mai mult ca niciodată, nu lăsați deșeuri la locurile în care practicați activitatea fizică.

Pentru drumeții montane

  • Evitați adunările (în special pe vârf și în timpul pauzelor).
  • Când regrupările nu pot fi evitate, păstrați o distanță de doi metri între participanți și purtați o mască.
  • Măriți distanțele dintre participanți (minimum cinci metri) în caz de efort intens, cu hiper-ventilație puternică.
  • Fiecare practicant este invitat să-și aducă o mască care poate fi purtată în timpul regrupărilor sau întâlnirilor inevitabile.
  • Alegeți să folosiți echipamentele și materialele personale.
  • Dacă se folosește coarda, consultați recomandările „alpinism” și „urcare pe trasee de mai multe lungimi”.

În cazul turelor care presupun petrecerea nopții pe munte

  • Petrecerea nopții într-un refugiu este puternic descurajată din motive de risc de contaminare.
  • Perioadele de odihnă în bivacuri, în conformitate cu reglementările în vigoare, sunt posibile cu respectarea măsurilor esențiale de izolare (distanțare, spălare a mâinilor etc).
  • Recomandăm camparea în cort, fiecare familie în cort separat. A se evita dormitul persoanelor care nu locuiesc în același spațiu în același cort.

Pentru escaladă

Bouldering

  • Folosiți magneziu lichid.
  • Se recomandă utilizarea unei măști în timpul fazelor de deplasare.
  • Alegeți utilizarea saltelelor proprii.
  • Acoperiți saltelele cu protecție individuală (tip prosop) dacă sunt folosite de mai mulți participanți.
  • Utilizați sacii de magneziu și ustensilele de curățare (perii etc.) strict individual.
  • Utilizați periodic dezinfectanți, evitați să duceți mâna la gură și nas în timpul desfășurării activității
  • Curățați-vă regulat echipamentele personale (saltele, săculeții de magneziu, perii, papuci).

Trasee pe o lungime de coardă

  • Folosiți magneziu lichid.
  • Se recomandă utilizarea unei măști în timpul posibilelor faze de regrupare.
  • Este recomandată utilizarea mănușilor în timpul activității de asigurare a partenerului.
  • Folosiți echipamentele de protecție personale (coardă, ham, bucle etc).
  • Utilizați sacul de magneziu și ustensilele de curățare (perii etc) strict individual.
  • Evitați să luați coarda în gură pentru asigurare
  • Păstrați distanța de 2 metri între filator și cățărător sau dacă nu este posibil, purtați mască.
  • Între trasee, dezinfectați-vă sau spălați-vă mâinile cu apă și săpun organic degradabil atunci când este posibil, sau cu gel hidro-alcoolic.

Trasee pe mai multe lungimi de coardă

  • Alegeți, mai degrabă, echipele de doi parteneri decât cele de trei.
  • Alegeți un traseu în care nu există alte echipe implicate. Dacă acest lucru nu este posibil, păstrați o distanță minimă între echipe, astfel încât membrii diferitelor echipe să nu se intersecteze în aceleași regrupări.
  • Se recomandă utilizarea unei măști în timpul perioadelor de regrupare în cazul în care nu e posibilă păstrarea distanței.
  • Este recomandată utilizarea mănușilor în timpul fazelor de asigurare a partenerului.
  • Folosiți echipamentele de protecție personale (hamuri, echipamente de asigurare).
  • Dezinfectați mâinile între lungimi și evitați să puneți mâna la nas și gură pe perioada efectuării activității.
  • Folosiți magneziu lichid.
  • Evitați să luați coarda în gură pentru asigurare
  • Puteți regrupa secundul la 2 m mai jos de regrupare, dar conectat în regruparea realizată de capul de coardă prin coardă / semicorzi cu cabestan direct în masterpoint.

Pentru alpinism

  • Adaptați mărimea echipei la ruta aleasă și, în special, la posibilitățile de distanțare.
  • Evitați, pe cât posibil, adunările (în special în vârf).
  • Atunci când grupurile nu pot fi evitate, respectați distanța de doi metri între participanți și purtați măști.
  • Pentru sectoarele care necesită escaladă de mai multe lungimi de coardă, consultați recomandările practice: „urcare pe trasee de mai multe lungimi”.
  • Folosiți echipamentele de protecție personale (hamuri, echipamente de asigurare).
  • Măriți distanțele (minim 5 metri) în caz de hiper-ventilație puternică din cauza altitudinii sau a efortului.
  • Fiecare participant este invitat să aducă o mască care poate fi purtată în timpul grupărilor sau întâlnirilor inevitabile.
  • Este recomandată utilizarea mănușilor în orice moment (în afară de posibilele pasaje foarte tehnice de cățărat).
  • Utilizati dezinfectanț periodic, evitați să duceți mâna la gură și nas în timpul desfășurării activității, sau să luăm coarda în gură pentru asigurat.
  • Puteți regrupa secundul / secunzii la distanță unii de alții mai jos de regrupare, dar conectați în regruparea realizată de capul de coardă prin coardă / semicorzi cu cabestan direct în masterpoint.
  • La terminarea zilei de cățărat coarda / echipamentul se poate depozita într-un loc ferit 72 de ore sau se poate spăla cu detergent special pentru echipament de alpinism.

În cazul turelor alpine care presupun petrecerea nopții pe munte

  • Petrecerea nopții într-un refugiu este puternic descurajată datorită riscului crescut de transmitere a virusului.
  • Perioadele de odihnă în bivacuri, în conformitate cu reglementările în vigoare, sunt posibile cu respectarea măsurilor esențiale de izolare (distanțare, dezinfectare a mâinilor etc).
  • Recomandăm camparea în cort, fiecare familie în cort separat. A se evita dormitul persoanelor care nu locuiesc în același spațiu în același cort.

Pentru via ferrata

  • Alegeți echipele de doi parteneri, cu distanța minimă de 5 metri între ei.
  • Evitați regrupările, pe cât posibil.
  • Când regrupările nu pot fi evitate, păstrați o distanță de un metru între parteneri și purtați o mască.
  • Folosiți echipamentele de protecție personale (ham, lonjă).
  • Este recomandată utilizarea mănușilor în orice moment. Acestea trebuie curățate în mod regulat.

Pentru canioning

  • Folosiți trasee aerisite, „spațioase” și fluide pentru a evita regruparea.
  • Practicați într-un grup mic.
  • Respectați o distanță de cel puțin doi metri între participanți pe drumurile de acces.
  • Participanții se echipează singuri cu combinezoanele de neopren, hamurile  și sisteme de asigurare.
  • Spălați-vă regulat pe mâini cu apă folosind un săpun organic degradabil.
  • Respectați distanțele de siguranță atunci când întâlniți localnici, pescari, înotători. Alegeți un loc potrivit pentru o posibilă intersectare cu un alt grup.
  • În cazul regrupării pentru instrucțiuni de siguranță sau traversarea obstacolelor, liderul va avea grijă să respecte distanțele de siguranță.
  • În cazul exceptional în care distanța nu poate fi respectată, se recomandă purtarea unei măști sau a unei viziere.
  • Folosiți echipamente de protecție personală și accesoriile personale necesare activității (recipient impermeabil, sticlă cu apă).
  • Dezinfectați bine echipamentul în conformitate cu recomandările producătorilor în cazul împrumutului sau închirierii.
  • Se recomandă purtarea mănușilor pentru utilizarea echipamentului.

Comments are closed.