Convocator: Adunare Generala a Clubului Alpin Român pentru 29 Mai 2024
pe munte

instruire

rapoarte de tura

etica alpină

Istorie CAR

Home » alpinism, in reflector, instruire, pe munte, Ultimele noutati

Curs formare in domeniul avalanselor

Submitted by on February 3, 2018 – 6:02 PMNo Comment

Curs de formare în domeniul avalanşelor

Bușteni – februarie 2018

Ediția a IX-a

 

          Așa cum a devenit deja o tradiție în plin sezon hivernal, Clubul Alpin Român, în colaborare cu Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti (Departamentul de Geomorfologie – Pedologie – Geomatica), Administraţia Naţională de Meteorologie, Salvamont Bușteni, va organiza Cursul de formare în domeniul avalanşelor Maria Dana Moțoiu, în perioada 16 – 18 februarie 2018, la Căminul Alpin – Bușteni.

         Cursul va fi susţinut de către dr. Anca Munteanu (Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti, Comisia de Avalanşe C.A.R.), Irinel Grigore (meteorolog în cadrul programului de nivologie al Administraţiei Naţionale de Meteorologie), Mihai Andy (Salvamont Bușteni), Dan Vasilescu (Comisia de Avalanşe CAR).

          Acest curs a ajuns deja la cea de a IX-a ediție, se adrezează celor care doresc să cunoască diferitele probleme ale  deplasării în siguranță iarna pe munte, cum se așterne zăpada, cum poate fi ruptă, ce riscuri pot să apară, ce eschipament este necesar, într-um moment în care s-au petrecut deja multe avalanșe care au făcut numeroase victime.

       Cursul se va desfăşura la Căminul Alpin din localitatea Bușteni (Valea Prahovei – Munţii Bucegi). Prezentările teoretice vor fi ţinute la bibliotecă şi sesiunile practice în apropiere.

Aspectele abordate în cadrul sesiunilor teoretice şi practice vor cuprinde:

  • Noţiuni privind avalanşele
  • ce sunt, unde pot apărea
  • cauzele declanşării avalanşelor
  • descrierea principalelor tipuri de avalanşe, clasificări, cauze, mecanisme

 

 

  • Noţiuni privind zăpada
  • cristale şi particule de zăpadă
  • formarea şi transformarea zăpezii (metamorfoza zăpezii)
  • influenţa condiţiilor meteorologice asupra transformărilor suferite de zăpadă
  • proprietăţi fizice
  • stratul de zăpadă: compoziţie, stratificare, stabilitate

 

  • Riscul de avalanşă
  • parametri referitori la învelişul de zăpadă (nivo-meteorologici, topografici şi umani)
  • identificarea situaţiilor de risc
  • precauţii de bază
  • alegerea traseului (cu exerciţii pe hărţi, fotografii şi în teren)
  • capcanele inconştientului

 

  • Instrumente în sprijinul adoptării unei decizii
  • diferite teste de stabilitate a învelişului de zăpadă (teoretic şi practic)
  • metode ajutătoare şi surse de informare
  • buletinul estimativ al riscului de avalanşă (buletinul nivologic)
  • hărţile de risc de avalanşa şi factori geomorfologici

 

  • Despre salvarea din avalanşa
  • dotări esenţiale în turele hibernale cu risc de avalanşă
  • prezentarea echipamentelor de protecţie individuală şi de salvare
  • sisteme de salvare a victimelor
  • utilizarea transceiverului de avalanşă (D.V.A.)
  • conduita în caz de accident
  • simularea salvării din avalanşă

 

  • Salvarea efectuată de serviciile de salvare montană
  • căutarea victimelor cu ajutorul sondelor de avalanşă
  • primele îngrijiri acordate victimelor
  • transportul accidentaţilor

 

  • Estimarea riscului de avalanşă
  • efectuarea de măsurători şi culegerea de date
  • sondaj prin batere şi profil stratigrafic
  • redactarea buletinului nivologic în România şi utilizarea acestuia
  • programul de nivologie al ANM

 

  • Tehnici de deplasare în zonele cu risc crescut de avalanşa prin diferite metode alpine sau pe schiuri
  • Istoric şi măsuri de prevenire ale avalanşelor
  • istoric avalanşe şi cercetare
  • exemple de manifestare ale avalanşelor în zone muntoase din România şi din afară
  • amenajări, construcţii şi instalaţii pentru limitarea efectelor avalanşelor

     În funcţie de condiţiile meteo şi de starea zăpezii, sesiunile practice vor fi ţinute în apropiere de Bușteni.

    Întâlnirea participanţilor va fi la Căminul Alpin – Bușteni vineri la prânz (16.02 ora 14).


Costul atelierului este de 100 lei / persoană şi nu include cazarea, transportul sau masa.

Pentru inscrieri va rugam completati formularul :Formular de inscriere
Inscrierea este valabila doar cu plata in avans a cursului prin transfer bancar (menționați în documentul de plată la detalii “curs avalanse ”)
  Titular Cont: Clubul Alpin Roman
  Cod fiscal: 7596220
  IBAN: RO23RNCB0073049975210001

Opţional: Se poate asigura cazare la Căminul Alpin din Buşteni achitând contribuţia la utilităţi de 30 RON/ persoană /zi ( sau 20 RON/ persoană /zi pentru membrii CAR)

 

Comments are closed.